Oferta daneză reînnoită | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Oferta daneză reînnoită

Gorjenii care vor să muncească pământul pe bani frumoşi se pot orienta către Danemarca. Oferta angajatorilor din agricultură sună, pe cât de variat, pe atât de atractiv, iar la bătaie sunt puse nici mai mult nici mai puţin de 200 de locuri pentru culesul căpşunilor, mazării, dar şi a cepei sau zmeuri. Până pe 28 februarie, se pot depune cererile, iar celor selectaţi să plece li se vor putea alătura şi doi specialişti în fertilizarea solului, dar şi 10 şoferi de tractor şi camion.

Interesul gorjenilor să prindă unul din cele 200 de locuri de muncă în Danemarca creşte cu fiecare zi.Cum devine culesul căpsunilor al mazării sau al cepei mai atractiv ca în România?! Ei bine, angajatorul vine cu o ofertă mai mult decât decentă. 15 euro brut pe zi ar urma să primească gorjenii selectaţi, iar din aprilie până în octmbrie, se va derula contractul pe o perioadă determinată.
Pot aplica cei care au vârsta peste 18 ani, iar cunoaşterea fluentă a limbii engleze constituie un avantaj.

Tot în Danemarca , prin serviciul EURES, AJOFM Gorj pune la bătaie 10 posturi de soferi de tractor şi autobuz care, iar la mare căutare sunt şi 2 specialişti in fertilizarea solului, la ferme daneze specializate în cultivarea căpşunilor şi zmeurei, pe câmp şi în sere. Persoanele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Gorj .