Măsuri concrete
Gorjenii , plătitori de venituri din drepturi de autor pot răsufla uşurati , cel puţin la grija drumurilor care trebuie făcute pentru depunerea declaraţiilor si plata contribuţiilor.Într-un singur drum, aceştia vor putea depune nu doar declaraţiile aferente contribuţiilor de asigurări pentru pensii , cât şi cele pentru şomaj, la oricare dintre cele două instituţii.Astfel, vor fi evitate aglomeraţiile, dar va creşte şi volumul de muncă al angajaţilor.
Mai puţină aglomeraţie si mai multă eficienţă când vine vorba de încasarea banilor de la contribuabili. Cum a venit şi rândul celor care încasează venituri pe drepturi de autor să contribuie la asigurările de pensii şi şomaj , au apărut şi neclarităţile. Tocmai de aceea, conducerile celor două instituţii responsabile speră ca peste bulverseala adusă de tot felul de ordonanţe , să se aştearnă şi puţină lumină. În luna octombrie, gorjenii care au venituri din drepturi de autor vor depune declaraţii pentru septembrie, dar se va ţine cont si de efectele legii nemodificate. Un lucru este cert, anume că destui gorjeni încă anlizează legea drepturilor de autor , cu şi fără modificari, dar rămân la aceeaşi consternare. Până în prezent, la Casa de Pensii, doar 29 de gorjeni au depus declaraţii si au efectuat plăţile aferente, în timp ce sapte persoane au depus documentele fără să plătească. La polul opus sunt doi gorjeni care au plătit contribuţiile din drepturi de autor, dar nu au depus nici o declaraţie în acest sens.


(10 voturi. Media: 4.20 din 5)
