Licee debranșate
Restanţele la gaze pe care Primăria Târgu-Jiu le are au făcut ca un număr de patru unităţi de învăţământ să fie debranşate de la alimentarea cu gaz metan. Constantin Fârţă, director în cadrul Primăriei Târgu-Jiu, afirmă că printre liceele care nu au deocamdată gaze se află Colegiul “Virgil Madgearu”, “Ecaterina Teodoroiu” şi unitatea de învăţământ de la Bârseşti. Per total, debitele administraţiei municipale, atunci când vine vorba de utilităţi, sunt de 35 miliarde de lei vechi, valoarea cea mai mare, în speţă de 18 miliarde fiind la gaze. Cu toate acestea, reprezentantul administraţiei municipale dădea asigurări că, odată cu începerea sezonului rece, elevii nu vor avea de suferit.

