Formare profesională
Performanţele profesorilor de la Colegiul Comercial “Virgil Madgearu“ au fost de curând încununate de o nouă experienţă didactică. Nu mai puţin de şapte profesori de ştiinţe economice au participat , între 1-14 noiembrie , la un stagiu de formare în localitatea Granada, din Spania.Proiectul a prins viaţă prin Programul Leonardo da Vinci, iar toate cheltuielile inerente au fost acoperite cu bani europeni.
După ce au transpus , timp de două săptămâni, teoria în practică , cei şapte profesori de la Colegiul Comercial din Târgu jiu, trag acum concluziile. Experienţa se dovedeste benefică nu doar pentru profesori, ci şi pentru elevi.
Parteneră în realizarea proiectului a fost o companie spaniolă, specializată în derularea prgramelor de formare , iar activitatea a avut în vedere vizite de lucru la mai multe firme .Toţi cei şapte profesori au elaborat un proiect tematic , care le-a adus selecţia în cadrul programului comunitar Leonardo da Vinci.Toate cheltuielile legate de proiect şi plecarea în Spania , au venit de la Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare, acordaţi de Uniunea Europeană.


(10 voturi. Media: 4.20 din 5)
