Interesat de PNL Gorj | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Interesat de PNL Gorj

Chiar dacă a plecat din Partidul Naţional Liberal, deputatul Dan Ilie Morega a demonstrat, sâmbătă, că nu poate să stea departe de filială. Invitat la un eveniment organizat de conducerea Spitalului Târgu-Cărbuneşti, deputatul de Gorj nu s-a ferit să se afişeze alături de noul preşedinte al organizaţiei, Dian Popescu. Întrebat dacă i-a dat sfaturi celui care i-a luat locul, Morega a declarat că nu i-a luat nimeni locul, întrucât el a plecat şi nu a fost dat afară.

Nu doar preşedintele PNL Gorj a stat de vorbă cu deputatul Morega, ci şi cel care, până nu demult, din colaborator apropiat devenise un rival la funcţia de lider al filialei, Gheorghe Orzan. Astfel, despre Orzan, Morega crede că apropierea de Radu Angheloiu urma să îl coste mult dacă nu schimbă echipa.
Dacă Dian Popescu ascultă de sfaturile date de fostul şef de partid, rămâne de văzut. Cert este faptul că, ieri, liderul PNL Gorj a declarat că se face o triere în partid, iar orice sfat este bine de luat în calcul. Pe parcursul celor câtorva ore cât a durat evenimentul, fostul lider PNL Gorj a fost de nedespărţit de actualul preşedinte de filială.
Prezent la emisiunea „Punctul pe I” de la „Acces Tv”, deputatul ,Dan Ilie Morega, a declarat că doar în primăvară va lua o decizie cu privire la viitorul său politic, în sensul că va hotărî dacă va rămâne independent sau dacă se va îndrepta spre vreo formaţiune politică. Chiar şi în acest ultim caz, Morega exclude din start o posibilă apropiere de social democraţi.