Loviţi de tir | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Loviţi de tir

Două persoane au ajuns la spital, cu multiple leziuni, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tir. Evenimentul rutier soldat cu două victime s-a întâmplat astăzi în intersecţia situată la intrarea în oraşul Tismana.

Un accident de circulaţie produs în intersecţia situată la intrarea în oraşul Tismana a pus în alertă ambulanţele şi poliţiştii. La faţa locului un tir care lovise un autoturism în care se aflau două persoane a blocat pentru ceva timp circulaţia în zonă. Şoferul tir-ului a declarat la scurt timp după producerea accidentului că autoturismul i-a tăiat practic calea, neavând posibilitatea să-i evite.

În timp ce victimele au fost preluate de ambulanţe şi transportate la spital, poliţiştii din Tismana au început cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier.

Cele două victime au fost aduse la spital, unde medicii de la urgenţă le-au supus unor investigaţii medicale.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.