La un pas de vânzare | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

La un pas de vânzare

Casa de Cultură a Sindicatelor din centrul oraşului se află la un pas de a fi scoasă la vanzare de către lichidatorii judiciari , pentru o datorie de aproximativ 800 000 de lei , restanţe acumulate de catre Fundaţia clădirea .
Conducerea confederaţiei este ferm convinsă că în joc sunt interese legate de e vânzarea Casei de Cultură , lucru respins în totalitate de către lichidatorul judiciar, desemnat de instanţă.

Casa de Cultură a Sindicatelor din Tg-Jiu aparţine , în opinia , reprezentanţilor de la CNSLR , Asociaţiei Caselor de Cultură din România ,fiind şi membru fondator alături de alte 25 de astfel de instituţii din ţară . Conform declaraţiilor date de către fostul preşedinte al CNSLR, Ion Retezeanu ,fundaţia înfiinţată în 1992 avea drept scop ajutarea în ceea ce însemna plata dărilor la stat doar de doua ori pe an şi nu în fiecare lună . În 1997 , magistraţii au decis ca patrimoniul Casei de Cultură să treacă în cel al Fundaţiei , trecere contestată de către actuala conducere a CNSLR Frăţia , care consideră că a avut la bază anumite interese.

Prin neplata dărilor, atât la Direcţia Finanţelor, cât şi la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale , creditorii au cerut ca împotriva Fundaţiei să se deschidă procedura de insolvenţă , datoriile ridicându –se la 800 000 de lei . Liderul CNSLR Frăţia –Valentin Popa consideră că imobilul se află, în mod normal, în proprietatea statului , fiind dat spre administrare organizaţiilor sindicale .
De altfel , Popa consideră că ,în realitate, se urmăreşte vânzarea Casei de Cultură , lucru de neacceptat de către sindicate , care deja au luat primele măsuri pentru evitarea acestui lucru , prin sesizarea Parchetului şi a tuturor instituţiilor ce ar putea să aibă un cuvânt de spus .
Contactat telefonic , lichidatorul judiciar ce se ocupă de recuperarea sumelor datorate creditorilor a declarat pentru Acces Tv că nici pe departe nu se urmăreşte înstrăinarea imobilului , cu atât mai mult cu cât valoarae acestuia este mare , de peste 10 mil de lei noi . Lichidatorul consideră că ar trebui găsite soluţii pentru achitarea debitelor cât mai repede.