Incident sângeros | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Incident sângeros

S-au înjurat în trafic, iar apoi s-au urmărit cu maşinile pentru a-şi regla conturile. Din nefericire s-a ajuns până la altercaţii care s-au soldat cu internarea în spital a două persoane, iar agresorii au ajuns pe mâna poliţiei. Vorbim despre un incident iscat între câţiva tineri aflaţi în două maşini, în trafic, care s-a lăsat cu baie de sânge.

S-a întâmplat în faţa unui bar din Rovinari, unde agresorii au lovit şi au fugit cu ajutorul unei maşini. Incidentul a fost observat de un trecător care a sunat imediat la poliţie.

Apelantul le-a povestit poliţiştilor că în faţa unui bar din localitate, doi bărbaţi au fost loviţi cu cuţitul de către doi tineri care au părăsit locul faptei cu un autoturism de culoare închisă. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la spital pentru îngrijiri medicale. Suspecţii au fost depistaţi la scurt timp de la comiterea faptei şi au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au dispus reţinerea celor doi suspecţi pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.