Discotecă în casa bântuită
Legenda unei case bântuite, în urmă cu sute de ani, de o fantomă l-a lăsat rece pe actualul proprietar al clădirii, care este hotărât să deschidă o discotecă ,începând cu vara viitoare. Omul, deşi a auzit legenda fantomei care şi-ar fi făcut de cap prin clădirea cu pricina, nu a dat importanţă poveştilor şi a cumpărat imobilul în anul 2002.
Se spune că pe vremuri clădirea care există şi acum în comuna Albeni a aparţinut unui mare boier, Dumitru Pociovălişteanu. Acesta, îmbogăţit peste noapte cu aurul găsit în biserica clădită din ordinul lui Mihai Viteazul, s-a gândit să transforme în bani metalul preţios. Aşa că a chemat nişte ţigani de peste munte, care se pricepeau la transformatul aurului în bani cu ajutorul unor matriţe. Numai că după ce i-au transformat bogăţia, boierul în loc să-i plătească regeşte, i-a ucis, iar trupurile acestora le-ar fi îngropat în beciul casei în care locuia. Mai târziu, imobilul a fost transformat în CAP, iar oamenii care făceau de pază noaptea la CAP, au fost primii care au simţit fiorul rece în momentul în care o lumină se plimba prin încăperile întunecate.
De-a lungul timpului clădirea a fost vândută şi revândută mai multor oameni, care au încercat să-i dea o destinaţie. În cele din urmă un localnic a cumpărat imobilul cu intenţia de a-l transforma în bar. A şi funcţionat o perioadă barul la parterul clădirii, însă l-au închis. Acum, au început renovarea interioară a clădirii, urmând ca din vară, tinerii din zonă să se distreze în discoteca pe care untenţionează s-o deschidă.
Povestea crimelor este cunoscută şi de preotul Ion Popescu. Acesta ştie din bătrâni că în beciul casei care a aparţinut cândva boierului Pociovălişteanu au fost îngropate cadavrele unor ţigani veniţi să-i transforme aurul în bani.
Localnicii s-au obişnuit cu ideea că acolo, cândva o femeie îmbrăcată în alb a colindat clădirea, băgând în sperieţi pe toţi cei care se apropiau şi în zilele noastre nu se mai feresc de a trece măcar prin preajma casei.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
