Deţinuţi la târgul de iarnă
Deţinuţii cu talente de artişti au ieşit cu lucrările lor la târgu de iarnă din centrul municipiului Târgu Jiu. Nu să-şi vândă operele, ci să arate trecătorilor munca depusă pe timpul detenţiei. Lucrările lor pot fi admirate în aceste zile într-una din căsuţele puse la dispoziţie pe centrul oraşului.
Nu vor să-şi vândă lucrările, ci doar să le arate lumii. Vorbim despre deţinuţii de la Penitenciarul Târgu Jiu, care au ocazia să-şi prezinte operele în cadrul târgului de iarnă organizat pe centrul oraşului. Icoanele din zahăr, tabloruile pictate în atelierul penitenciarului precum şi portrelele creionate de persoanele private de libertate pot fi admirate în aceste zile.
Conducerea Penitenciarului Târgu Jiu a dat prilejul deţinuţilor cu talent să fie prezenţi cu lucrările lor la târgu de iarnă, chiar dacă operele realizate nu sunt scoase la vânzare.
În următoarele zile, acelaşi grup de deţinuţi vor merge în centrele de copiii pentru a-i învăţa să creeze diferite podoabe pentru pomul de iarnă.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
