S-au ars din neatenţie
Medicii de la secţia urgenţe s-au confruntat cu două cazuri de tinere care au ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe gât. Primul caz venit, de grabă, la spital este cel al unei eleve în vârstă de 12 ani, din comuna Scoarţa, care a suferit mai multe arsuri, după ce a încercat să aprindă focul în sobă.
Potrivit medicilor, micuţa le-a povestit că a vrut să aprindă focul în sobă şi a încurcat sticlele cu combustibil. A stropit cu benzină, în locul motorinei şi flacăra i-a atins faţa. A suferit arsuri şi a rămas sub supraveghere medicală, chiar dacă nu este foarte grav, a spus medicul Liliana Puiu Crăciun. Cel de-al doilea caz, cu urmări mai grave, a fost transferat de urgenţă la Clinica din Craiova, deoarece starea de sănătate a tinerei de 22 de ani, din Baia de Aramă, era pusă sub semnul întrebării. Tânăra a ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe gât cauzate de aburii centralei termice.
Pentru că arsurile erau foarte grave, medicii de la urgenţe au decis s-o trimită mai departe la o clinică specializată.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
