Recidivist reţinut | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Recidivist reţinut

Un bărbat din Gorj, acuzat de furt calificat, va dormi cel puţin o noapte în arestul poliţiei. Şi asta, după ce a fost identificat, şi prins de către oamenii legii, la scurt timp după ce a furat banii unui localnic din Bustuchin, în gospodăria căruia lucrase ca zilier.

Iniţial, poliţiştii gorjeni au fost sesizaţi prin apelul d eurgenţă 112, de către păgubitul în vârstă de 89 de ani, din Bustuchin, cu privire la faptul că persoane necunoscute au intrat prin efracţie în beciul său, de unde i-au furat suma de 7.000 de lei, bani pe care omul îi ţinea ascunşi într-o cutie. Urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspect de comiterea infracţiunii este nimeni altul decât bărbatul în vârstă de 31 de ani, care îl mai ajuta pe bătrân la treburile casei.

Poliţiştii l-au depistat şi încătuşat pe suspect, urmând ca astăzi să-l prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă.

Dacă instanţa de judecată va admite propunerea de arestare preventivă, suspectul va sta următoarele 29 de zile în arestul poliţiei.