Nicolas Cage în “intersectia mortii” | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Nicolas Cage în “intersectia mortii”

Actorul american, Nicolas Cage, a ajuns, de câteva zile, în Târgu Jiu. Cazat la „Casa Danielescu“, din cartierul Bârseşti, americanul deja a filmat câteva secvenţe din filmul Ghost Rider II, în intersecţia morţii din Câmpu Mare.

„Intersecţia morţii“, aşa cum este cunoscută gorjenilor, din cauza numeroaselor accidente mortale care au avut loc de-a lungul timpului, a fost sâmbătă transformată în platou de filmare. Nicolas Cage a filmat câteva secvenţe la „Amanda“, situată în imediata apropiere a intersecţiei care a adus moartea multor persoane. Scenele filmate sâmbătă, s-au derulat atât în interiorul cârciumii „Amanda“, cât şi în afara ei. Nicolas Cage a fost foarte bine protejat, staff-ul său încercând să-l ascundă de ochii curioşilor, iar imediat, după ce şi-a terminat scenele, a dispărut de pe platoul de filmare. La „Casa Danielescu“, doi angajaţi ai unei firme de pază supraveghează cu străşnicie zona, accesul în curtea hotelului nefiind permis. Nicolas Cage a avut, ieri, liber, zi în care s-a odihnit, pentru că azi au început filmările în Cariera Roşia.