Datoriile șterg profitul
Conducerea Uzinei Mecanice Sadu aşteaptă apariţia hotărârii de guvern prin care se aprobă extinderea Parcului industrial prin darea în plată a 11 hectare de teren. Administratorul special, Marcel Hoară, a declarat că în urma acestei tranzacţii de teren, uzina va scăpa de jumătate din valoarea datoriilor ce au ajuns să depăşească 1000 de miliarde de lei.
După mai bine de 15 ani, Uzina Mecanică Sadu a ajuns în prezent să lucreze la capacitate în trei schimburi şi asta datorită comenzilor mari primite de la partenerii externi. Cum până la apariţia hotărârii de Guvern prin care se vor da în plată 11 hectare la Parcul Industrial mai este de aşteptat o lună de zile, conducerea uzinei lucrează deja la stabilirea procedurilor de încheiere a unui parteneriat public privat între uzină şi potenţialii investitori ce vor să dezvolte o afacere în domeniul armamentului şi a muniţiei la Sadu 2.
Administratorul special Marcel Hoară a precizat că în prezent 5 potenţiali investitori, de pe segmentul armament-muniţie, şi-au manifestat intenţia de a deveni posibili parteneri cu UM Sadu.
În opinia reprezentanţilor societăţii , se va tinde spre obţinerea de către uzină a unui număr cât mai mare de acţiuni, în cadrul acestui parteneriat, însă totul depinde de ofertele ce vor fi prezentate de către potenţialii investitori. În ceea ce priveşte cedarea celor 11 hectare către Parc, această tranzacţie va însemna pentru UM Sadu reducerea cu 52% a datoriilor istorice ce depăşesc 1000 de miliarde de lei. Hoară este de părere că dacă nu ar fi existat datoriile istorice la uzină, unitatea de armament ar fi ieşit în profit pe primele 5 luni ale anului cu 14 miliarde de lei.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
