Gorjeni cu conturi blocate | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Gorjeni cu conturi blocate

Judeţul Gorj se numără printre fruntaşi în ţară la capitolul executări silite. Statul a început executările silite pentru cei care nu şi-au plătit taxele, impozitele şi amenzile. Tot mai mulţi români se trezesc cu conturile blocate pentru că nu şi-au plătit taxele şi impozitele. Direcţia de Impozite şi Taxe din Târgu Jiu a blocat peste patru mii de conturi, ca să recupereze datoriile.

Potrivit prevederilor noului Cod Fiscal, după 15 octombrie se pot declanşa procedurile pentru recuperarea impozitului restant pe 2010, respectiv somaţii şi executări silite. Numărul celor care nu-şi achită taxele şi impozite creşte de la o lună la alta. La fel se întâmplă şi cu cei care sunt obligaţi să achite aceste dări. Astfel, dacă în urma unei somaţii nu este achitată datoria, primăria şi-o recuperează direct din salariul sau din pensia contribuabilului.

Banii sunt blocaţi de bancă, la cererea primăriei.Procedura este simplă şi legală, susţin autorităţile. În primă instanţă sunt trimise somaţii şi dacă în termen de 15 zile clientul nu reuşeşte să plătească datoriile i se vor opri bani din salariu. În cazul celor care nu au venituri li se vor sechestra bunurile.