Pregătiri de sărbători
Şedinţa Colegiului Prefectural, care a avut loc astăzi la sala maură a Prefecturii Gorj a arătat că mai toate instituţiile care se ocupă cu asigurarea ordinii şi liniştii publice sunt pregătite să ţină sub control desfăşurarea sărbătorilor de iarnă, care se apropie vertiginos.
Pe ordinea de zi a şedinţei Colegiului Prefectural au fost mai multe puncte principale care vizează perioada următoare. Astfel, jandarmii şi poliţiştii au prezentat un program pus la cale pentru perioada sărbătorilor de iarnă, în care aceste două instituţii au în atenţie păstrarea climatului de ordine şi linişte publică, mai ales că în această perioadă se creează aglomeraţie în pieţe şi pe principalele artere ale municipiului Târgu Jiu. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj va organiza un complex de activităţi în plan managerial, urmărind dinamizarea măsurilor de verificare şi supraveghere a locurilor publice unde va fi organizat revelionul, pentru prevenirea manifestărilor violente, de tulburare a climatului de ordine şi siguranţă civică. În ajutor le vor veni şi echipajele de jandarmi, care vor face front comun cu poliţiştii, pentru a asigura liniştea în oraş. Prefectul judeţului Gorj, Vasile Liviu Andrei a atras atenţia asupra sărbătorilor, perioadă în care poliţia şi jandarmeria trebuie să asigure un climat de siguranţă pentru cetăţeni.
De asemenea, şi instituţii, precum Garda Financiară, Inspecţia Sanitară şi Direcţia Sanitar Veterinară vor efectua controalele specifice la unităţile alimentare din judeţ, astfel încât produsele scoase la vânzare să nu pună în pericol sănătatea oamenilor.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
