O inimă sănătoasă | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

O inimă sănătoasă

Nici în acest an , gorjenii nu au parte de analize gratuite de Ziua Mondială a Inimii. Motivul? Judetul Gorj nu a fost inclus în programele naţionale care asigură finanţarea neceasră, prin urmare DSP Gorj nu a putut iniţia demersurile în acest sens. Reprezentanţii instituţiei aşteaptă însă alte ocazii în care Institutul de Sănătate Publică sa aloce bani şi atenţie sănătăţii gorjenilor.

Gorjenii mai au de aşteptat până când vor putea beneficia de analize gratuite de Ziua Mondială a Inimii. Nu este singurul judeţ lăsat de izbelişte, dar la polul opus sunt oraşele mai mari din ţară care au fost prinse în program.
Şi criza are rolul ei în gestionarea banilor şi aşa puţini, iar reprezentanţii DSP Gorj spun că lucrurile poate se vor schimba cu alte ocazii.

Deloc de neglijat sunt recomandările făcute de medicii specialişti, pe care gorjenii trebuie să le urmeze cât mai fidel, iar educaţia medicală are şi ea un aport însemnat.