Interlop la Târgu-Jiu
Unul dintre foştii capi ai lumii interlope din Târgu-Jiu, Gelu Livezeanu, a fost transferat la Penitenciarul din Târgu-Jiu, după ce fusese încarcerat în Penitenciarul de Maximă Securitate de la Craiova.
Transferul acestuia naşte, însă, suspiciuni, existând voci care susţin că mutarea acestuia îi este favorabilă interlopului care poate astfel să îşi continue afacerile chiar şi din spatele gratiilor, datorită regimului de detenţie mai lejer.
După ce a fost acuzat că s-a implicat în traficul de droguri şi a reuşit să pună bazele unei reţele care importa cocaină din America de Sud şi o plasa pe piaţa germană şi austriacă, Gelu Livezeanu a fost condamnat şi arestat de către poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, în baza unui mandat de reţinere european emis de poliţia germană. Încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Craiova, târgujianul a reuşit să obţină schimbarea regimului de detenţie şi să beneficieze de regimul semi-deschis. Conform celor afirmate de către Nicolae Sopoţanu, purtător de cuvânt al penitenciarului Târgu Jiu, decizia modificării regimului de detenţie a fost luată de către Judecătoria Craiova, care a schimbat regimul în cursul lunii iulie ,anul în curs, în semi-deschis, motiv pentru care a fost transferat la Târgu-Jiu.
Gelu Livezeanu este târgujianul care, în anul 2001, era implicat într-un scandal, în care rival i-a fost alt reprezentant al lumii interlope, Constantin Păun. Din cauza altercaţiei violente, lui Livezeanu i s-a întocmit dosar penal, iar după ani de anchete, poliţiştii gorjeni au reuşit să-l reţină, după ce au cerut extrădarea acestuia din Ungaria. Mai târziu, Livezeanu avea să fie condamnat la trei ani de închisoare pentru vătămare corporală. După executarea a doi ani şi trei luni din pedeapsa primită, campionul de lupte a fost eliberat condiţionat din penitenciar, părând că s-a lăsat de afaceri necurate.
În final, târgujianul a plecat din ţară, reintrând în atenţia poliţiei ,după ce autorităţile germane au început să-l cerceteze pentru trafic de droguri şi au emis pe numele gorjeanului mandat de arestare.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
