Înghițit de pământ | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Înghițit de pământ

Un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din comuna gorjeană Băleşti, şi-a găsit sfârşitul sub un mal de pământ. Omul a plecat să adune crivină cu care urma să-şi repare sobele din casă, dar a sfârşit strivit sub malul de pământ care s-a prăvălit peste el.

Cosmin Măgdoiu şi-a încheiat conturile cu viaţa prea devreme. Şi asta pentru ieri după-amiază, şi-a pierdut viaţa la marginea satului sub un mal de pământ. Potrivit martorilor, bărbatul de 36 de ani, s-a dus să adune crivină pentru repararea sobelor, moment în care malul în care săpa, s-a prăvălit peste el. Imediat a fost chemată salvarea, însă echipajul ambulanţei nu a mai putut decât să constate decesul omului.

Oamenii din sat spun că nu este primul om care vine să sape după crivină, deoarece pământul de acolo este bun pentru repararea sobelor. Ieri seară, însă, s-a produs nenorocirea care i-a adus moartea localnicului Măgdoiu.
La scurt timp ,după ce echipajul ambulanţei a constatat decesul bărbatului, la faţa locului au fost chemaţi şi poliţiştii. Poliţiştii au început cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care gorjeanul şi-a pierdut viaţa, iar cadavrul bărbatului a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.