Fisuri la Poarta Sărutului
Poarta Sărutului se află în atenţia specialiştilor şi a Primăriei Târgu Jiu. Şi asta pentru că la ultimele verificări efectuate specialiştii au constatat apariţia unor fisuri la plafonul porţii. Pentru a proteja monumentul lui Brâncuşi, specialiştii aşteaptă un raport prin care vor afla cu ce materiale trebuie să protejeze monumentul din oraşul lui Brâncuşi.
O echipă de specialişti a verificat amănunţit monumentele din piatră existente la nivelul municipiului Târgu Jiu. Fiecare piesă a fost examinată atent, fiind depistate mici fisuri la plafonul din plumb al monumentului Poarta Sărutului. Nici scaunele situate pe Aleea Scaunelor nu au scăpat de ochiul vigilent al specialiştilor, care au descoperit licheni şi mucigai apărut pe unele dintre piese. Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu susţin că se va face un raport de evaluare, urmând să primească indicaţiile precise pentru curăţirea şi protejarea monumentelor din piatră.
Unul dintre artiştii gorjeni care supraveghează îndeaproape monumentele lui Brâncuşi, Paul Popescu ,spune că, după examinarea tuturor monumentelor ,a făcut să fie descoperite câteva fisuri în plafonul Porţii Sărutului. În perioada imediat următoare, specialiştii vor efectua lucrări de curăţire şi protejare a operelor lui Brâncuşi afectate de urme de licheni şi mucegai.
Ultima restaurare efectuată la Poarta Sărutului a avut loc în anul 2003. Paul Popescu a făcut parte din echipa de restaurare a monumentului din Parcul Central.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
