Dispariţie misterioasă
A dispărut fără urmă la jumătatea lunii februarie, şi nici până acum nu i s-a dat de urmă. De la data dispariţiei, oamenii legii au inceput cercetări pentru a afla date, dar nu nu au avut nici un rezultat. Vorbim despre un caz de dispariţie misterioasă fără nici o rezolvare până în prezent.
La mijlocul lunii februarie a acestui an, un bărbat din Târgu Jiu a sesizat poliţia cu privire la faptul că fratele său, localnic al satului Creţeşti a dispărut fără urmă. Daniel Nistor avea 39 de ani, la data dispariţiei, şi nu a lăsat vreun bilet rudelor, care l-au căutat neîncetat. Poliţiştii au amplificat cercetările, efectuându-se chiar şi căutări în zone în care au primit semnale că bărbatul ar fi fost văzut ultima dată, însă nici una din acţiuni nu a avut vreun rezultat. La data plecării de la domiciliu era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni tip blue-jeans de culoare albastră, o geacă de culoare albastră, fiind încălţat cu ghete de culoare neagră.
Bărbatul căutat a fost trecut şi pe lista persoanelor dispărute la nivel naţional. Cei care pot oferi relaţii despre cel sesizat ca dispărut sunt rugaţi să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.


(9 voturi. Media: 4.11 din 5)
