Decizii în CODA | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Decizii în CODA

Membrii CODA se vor întâlni la sfârşitul săptămânii pentru a stabili data alegerilor în cele 31 de localităţi dar şi pentru a discuta despre problemele organizatorice ale acestor acţiuni . Mâine , preşedintele,Ion Ruşeţ, va avea o întâlnire cu cei doi primvicepreşedinţi, Cosmin Popescu şi Severus Militaru, pentru a se stabili ultimile detalii legate de organizarea şedinţei . În ceea ce priveşte candidaţii la conferinţa judeţeană , deputatul Militaru a precizat că în maxim două săptămâni îşi va anunţa candidatura spre deosebire de liderul Ion Ruşeţ care doreşte , mai întâi , să-şi facă o autoevaluare .

Pentru prima dată în acest an , la sediul PDL Gorj va avea loc , în week-end-ul ce se apropie prima şedinţă CODA dar şi prima conferinţă de presă . Mâine , conducerea interimară a organizaţiei formată din cei trei parlamentari Ion Ruşeţ, Cosmin Popescu şi Severus Militaru se vor întâlni pentru a stabili ordinea de zi a şedinţei CODA , respective subiectele ce urmează a fi dezbătute . Preşedintele interimar al PDL GorjIon Ruşeţ a precizat că se vor discuta problemele organizatorice legate de întocmirea graficului de alegeri în cele 31 de localităţi .
În ceea ce priveşte alegerile din organizaţia judeţeană , până în prezent nu s-au purtat discuţii în interiorul CODA cu privire la organizarea acestui eveniment . Şi totuşi … cum pe 19 martie democrat liberalii îşi vor alege liderul , cei interesaţi să candideze şi-au format deja echipele . Preşedintele interimar Ion Ruşeţ , posibil candidat la şefia PDL Gorj a precizat că doar după definitivarea alegerilor din teritoriu va face o autoevaluarea şi va decide ce va face . În situaţia în care nu va candida, Ruşeţ va face publică decizia şi va anunţa , în acelaşi timp , şi echipa pe care o va susţine .
Cât despre deputatul Cosmin Popescu , cel care, anterior venirii lui Ruşeţ în fruntea filialei democrat liberale, a ocupat funcţia de preşedinte al organizaţiei , surse din cadrul PDL Gorj au susţinut faptul că acesta nu va mai candida . În aceste condiţii , este mai mult ca sigur faptul că Severus Militaru şi Cosmin Popescu împreună cu Ionel Manţog vor face o echipă ce îl va susţine pe deputatul de la Motru .