Bilanţ la investiţii | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Bilanţ la investiţii

Primăria Târgu Jiu se află la ora bilanţului, în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2010. Au tras linie la final de an şi au constatat că mare parte din proiectele puse pe tapet au fost realizate, iar altele se vor derula şi în anul următor.

Canalizare, parcări, drumuri modernizate şi amenajare de drumuri ocolitoare. Cam acestea sunt realizările primăriei Târgu Jiu în anul care se apropie de final. Multe din lucrările de investiţii au putut fi realizate cu fonduri externe. Directorul tehnic din cadrul primăriei Târgu Jiu a făcut o analiză amănunţită a întregii activităţi derulată în anul 2010.

Acesta speră că anul viitor să înceapă cu o continuitate la proiectele elaborate, având finanţare externă.