Alegeri în sindicat | AccesTV

În caz că ați închis vreun widget sau vreo categorie, butonul de mai jos va restaura afișarea inițială.

Resetează

Alegeri în sindicat

Preşedintele Sindicatului „Energia Turceni”, Eugen Iovan, a fost reconfirmat în funcţia de lider al energeticienilor, cu peste 130 de voturi, în cadrul conferinţei anuale ce s-a desfăşurat la Casa de Cultură din Turceni, la sfârşitul săptămânii trecute. În ceea ce-l priveşte pe contracandidatul Nicolae Munteanu, acesta a reuşit să obţină doar nouă voturi. În acest sens, liderul Iovan a declarat că faptele realizate în cele două mandate de preşedinte au vorbit şi de această dată, delegaţii prezenţi în sală hotărând ca acesta să le reprezinte din nou interesele.

Alegerile la Sindicatul „Energia Turceni” s-au desfăşurat în prezenţa a 150 de delegaţi, a reprezentanţilor din conducerea Complexului Energetic Turceni, a colegilor de la USMO şi de la Sindicatul Jilţ Turceni. În cele două mandate avute până în prezent, principalul candidat ,dar şi preşedinte al Sindicatului „Energia Turceni”, Eugen Iovan ,a reuşit să internalizeze Termoservurile, lucru ce a făcut ca salariaţii acestei societăţi să devină angajaţi ai Complexului Turceni. Pe linie de securitate şi sănătate muncă, alături de colegii din sindicat, Iovan a reuşit să obţină, pentru colegii energeticieni, o serie de facilitaţi prevăzute în contractul colectiv de muncă, de la echipamente de lucru şi protecţie, la acordarea de bilete de odihnă şi tratament sau la aprovizionarea de medicamente. În anii 2009-2010 s-a pus un accent deosebit pe îmbunătăţirea condiţiilor sociale de la sectoare sau pe verificarea condiţiilor de transport ale salariaţilor. Prezent la conferinţă, directorul general al Complexului Turceni a fost nevoit să recunoască faptul că, în ultima perioadă, la termocentrală s-a înregistrat o creştere a numărului de personal Tessa, încât acesta, în prezent, ocupă un procent de 13 %, din totalul angajaţilor.

Reconfirmarea în funcţie a lui Iovan este văzută ca fiind ceva normal de către liderii de sindicat invitati la conferinta.